Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 543 din 12 iunie 2025, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se următoarele:

1. Dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în măsura în care nu se referă și la drepturile și obligațiile soțului/soției declarantului, precum și ale copiilor majori aflați în întreținerea acestuia.

2. Dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. d) și ale art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituționale.

Curtea subliniază că prezenta decizie produce efecte doar pentru viitor și nu privește declarațiile de avere depuse anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (art. 72 din Decizie).

Conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Prin urmare:

  • În intervalul 12 iunie 2025 – 26 iulie 2025, dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. d) și ale art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010 au fost suspendate de drept;
  • Începând cu data de 27 iulie 2025, aceste dispoziții și-au încetat efectele juridice, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituției;
  • Declarațiile de avere și declarațiile de interese nu se mai publică pe pagina de internet a instituției și nici pe pagina de internet a Agenției Naționale de Integritate.

 

Declaraţii avere, declarații interese - arhivă

 

An 2024
An 2023
An 2022
An 2021
An 2020
An 2019
An 2018
An 2017
An 2016
An 2015 
An 2014
An 2013
An 2012
An 2011